Noapte albă

 
Alina Manole - Luna patrata

Bucătăria tradiţională românească

Deliciu

Reverie

Ghicitoarea în palmă

De ce nu se-amestecă totul?
De ce nu se-acoperă
Pielea lucioasă a pamântului cu blană?
De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.

Întrebări - Ana Blandiana

Tăceri aromate

Vite rosii,
vite verzi sugruma casele-n lastari salbatici
si vânjosi-asemenea unor plopi ce-si
strâng în brate prada.
Soarele în rasarit de sânge-si spala-n maret
lancile, cu care a ucis în goana noaptea ca pe-o fiara.
Eu
stau pe tarm si sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cararuire-n nesfârsit si nu-si gaseste
drumul înapoi.

La mare - Lucian Blaga

Dor de zbor

De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.

Zbor - ANA BLANDIANA

Lecţia de viaţă

Le vent nous portera

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu

Mai stau o înserare...

...ca să vad,
umbra din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare,
dur prăpăd,
devine tot din ce în ce mai moale,
cum se lungeste umbra dupa pomi,
cum omul dupa om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.

Nod32 - Nichita Stănescu

Vulcanul