duminică, 31 ianuarie 2010

Valuri de zăpadă

Ce linişte stranie
e-n noi şi ce-adînc !

Somnul a venit ca un ciorchine
din care nu pot sa manînc.

Somnul a venit ca un viezure,
să mă miroasă.
Aşterne-ţi dimineţile,
zăpadă frumoasă !

Insomnie - Ion Caraion

joi, 21 ianuarie 2010

Spre necunoscut


De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

De-abia plecaseşi - Tudor Arghezi

duminică, 17 ianuarie 2010

Dizolvare


uneori dragostea te loveste ca un bumerang
în moalele capului
exact atunci când sperai să prinzi pasarea-n zbor
alteori îti înfige ghearele-n ochi
şi-ţi ciopârteste ficatul
vezi tu
în înaltul cerului sunt doar păsări de pradă
aşa că mai bine stai cu capu-n pământ
şi le priveşti doar umbrele
rotindu-se-n jurul tău
ca într-o hora
a morţii

Păsări la cap - Ionuţ Caragea

vineri, 8 ianuarie 2010

Glezne fragile


Unde ramasesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi ca nu poti schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Imi plac foarte mult.
Ce bine te tin pe picioare,
Dreapta, svelta, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zapada, vibrind la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiti fiori în toata masa de zapada
Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul.
Cine s-o fi tavalind deasupra?
(Cred ca tot noi).
Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Mazariche pe licheni. Iti place cum suna?
"Suna a iarna". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia
S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!"
Emotia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sint polul opus nr.34.
(Asa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la
Poale de Polul nord. Pe ghetus.
"Ba sintem ditamai iceberguri".
Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati
In sentimente calduroase.
"Bine ca ne-a apucat amorul iarna,
Avem incalzire centrala.
La vara, ar fi fost prea cald".
Esti o prezenta luminoasa.
Chiar si în zapada, tot tu dai
Lumina.
Eu sint primul (Si ultimul
Ca nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresioneaza la tine
Calmul ochilor mari si calmul pielii -
Dac pot spune astfel.
"Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre.
Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura
Care-a fost la mare asta-vara.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera".
Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei.
Eu sint numai taieturi.

Marin Sorescu - Glezne fragile