marți, 7 iunie 2011

Îndoirea luminii









Deci ma aflam intre imagini
jucand pe spijele luminii,
atat de dese cum pe mare,
la rasarit, nasc lucioli,
ce-aluneca si se-ntretaie dand pe coama
de-a rostogolul asprii sori,
si se subtie, se destrama
intr-un vartej de reci culori,
cu patima, dar si cu teama
luciditati, dar si candori,
amestecandu-le de-o seama.

Razi, ochiule, despicat-ti orizontul
si fii incapator si fii atent, mereu.
Cascada lumii las-o sa irumpa
in pestera flamanda-a sufletului meu.

Si voi picioare, lin calcati pe praguri.
Adolescenta iata-mi-o inapoi.
Cobor pe propriile-mi trupuri regasite
ca pe-o scara
si amintirile au trup, si timpul are-altoi.

Si iata-mi prietenii uitati si-ntaia mea iubire
si anul sapte-al vietii mele regasit,
si primul da si primul nu
si prima mea uimire
si aerul de-atunci
in varful unei raze-ntepenit.

 Nichita Stanescu - Indoirea luminii