duminică, 17 iulie 2011

Green waves



Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
 

Eu cred-Ana Blandiana

La-nceputul serilor

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
           Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
                                              ( Nichita Stanescu)


 

marți, 7 iunie 2011

Îndoirea luminii









Deci ma aflam intre imagini
jucand pe spijele luminii,
atat de dese cum pe mare,
la rasarit, nasc lucioli,
ce-aluneca si se-ntretaie dand pe coama
de-a rostogolul asprii sori,
si se subtie, se destrama
intr-un vartej de reci culori,
cu patima, dar si cu teama
luciditati, dar si candori,
amestecandu-le de-o seama.

Razi, ochiule, despicat-ti orizontul
si fii incapator si fii atent, mereu.
Cascada lumii las-o sa irumpa
in pestera flamanda-a sufletului meu.

Si voi picioare, lin calcati pe praguri.
Adolescenta iata-mi-o inapoi.
Cobor pe propriile-mi trupuri regasite
ca pe-o scara
si amintirile au trup, si timpul are-altoi.

Si iata-mi prietenii uitati si-ntaia mea iubire
si anul sapte-al vietii mele regasit,
si primul da si primul nu
si prima mea uimire
si aerul de-atunci
in varful unei raze-ntepenit.

 Nichita Stanescu - Indoirea luminii

joi, 10 februarie 2011

Dedublare

 
Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?! 
 
Marin Sorescu

joi, 6 ianuarie 2011

Iar tu-mi şopteşti zăpezi...

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
   Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.
                                  George Ţărnea